Unde..?

Iar se intuneca cerul in suflet-mi aluneca gerul si ochii care ma priveau cald se uita acum in alta parte,uitarea a rescris o carte pe care am citit-o si am uitat-o dar am primit-o si am plimbat-o peste vechile mele rani caci am baut otrava din cani pana la fund si acum zilele imi ascund lumina lasandu-ma cu portile sa-mi port vina iar lumea se stramba si lanturile incep sa ma stranga tot mai tare si cand incep sa fiu pregatita de plecare cineva ma tot pune sa incerc nu ma lasa sa plec imi deschide usa si nu ma lasa sa trec trantita iar ma ridic... iar si inghit in sec asteptand sa fiu lovita iar ma uit in stanga si-n dreapta si toti dispar lasandu-ma singur printre mosntrii,aflu cosmaruri despre lumea copiilor nostri si totusi intind mana crezand ca cineva o va prinde si va amana sfarsitul,acum gasesc ca e de prisos vorbitul caci mi-ati promis ca ma ajutati.Unde sunteti? De ce nu veniti sa ma luati?Unde sunt toti cand nu mai poti sa suporti, cand prea multe porti sunt inchise, cand prea multe cruci porti?Nu cred ca stii, in orice caz nimic nu poate fi atat de rau incat sa vrei sa pleci dintre cei vii.Caut liniste in aceasta neliniste,dar totusi mi-e teama de liniste prietenii uneori sunt ca niste Serpi cu venin iti hranesc declinul cu declin. Te sperii cand vezi ca te ranesc dincolo de limitele durerii,dar treapta cu treapta vor cobori in intunecime intr-un final li se vor prelinge pe fata picaturi de spaima si rusine.Toti ne prinde in firele incalcite ale vietii dar unele lucruri parca sunt facute cu intentii de acesti paduchi, mai bine ati muri in picioare decat sa traiti in genunci,doar in anumiti oameni exista o dimensiune eterna care fundamenteaza si da sens temporalitatii si finitudinii sale,iar acum la toate intreberile tale din ceea ce am spus sigur vei gasi raspuns..Daca tacerea mea ar prinde glas divizand ce-a mai ramas din ceea ce a fost totul iar rezultatul as pune botul as fi castigat macar o data luand viata ca plata nu ca scop privit prin periscop,insa acum din adapostul meu avanpostul singurului eu imaginabil, observ singuratatea si cat imi lipseste parerea si palma prietenului meu ce batea din cand in cand pe umarul meu iar acum singurele palme pe care le vad sunt cele ce tin stiloul vietii. Am picat tabloul si in lipsa de culori mi-a iesit sumbru si inchis si as mai vrea sa fiu destinsa,dar am de stins inca...dorinta ce m-ar elibera total si totusi neputinta imi guverneaza destinul precum un vultur cautand prada,in ultimul moment lovita fiind, cine-o sa-mi tina spada?Mai au prietenii putere si daca ai fi iar ma intreb am pierdut cu totul a mea avere?Si totusi ma rog sa scap si totusi eu de urcat pot urca singura, dar cu voi vreau sa privesc piscurile si cand vom fi de sus

Oare se naste o vreme? Sau o vreme a apus?...

Suflet greu..

Si imi simt sufletul greu chiar daca plang tot mereu si nu stiu ce sa mai fac lumii asteia rele sa-i plac.Omul prost n-o sa stie niciodata ca e ceea ce nu vrea sa fie,sarac in materie cenusie.De-o vreme sunt eterna in sfera vesnicului gand crezand .. in ceea ce fac,vazand .. tot ce e rau in jurul meu, stiind ca punctul de dreptate si judecata il reprezinta Dumnezeu intr-adevar e greu un ochi de-al meu rade dar altul plange mereu si ma duce la pierire din nefericire ..Intotdeauna am fost cuprinsa de nedumerire si sfaturile primite ramaneau doar in cuvinte in timp ce faptele mergeau inainte.Din intuneric privesc la lumina acum,lumina in care as vrea sa ma scald dar nu pot nici de cum.De ce oare .. din ce ai din aia vrei mai mult ?Devii din ce in ce mai avar si de lume uiti,trebuie sa lupti pentru a avea un trai mai bun in viata sa scapi de aceeasi ceata care iti apare in fata sa nu mai ai motive sa spui adio vietii si sa accepti drumul sortii si saracia a dus pe multi de rapa, destinul nu i-a ocolit inainte si nu-i va ocoli nici dupa.Cel ce era vesel odata .. acum e trist,copilul pe care-l stiai cuminte are acum comportament rau si e fara minte.. Si pentru ca nu-si mai aduce nici macar aminte de vremurile cand inteligenta lui lasa pe multi fara cuvinte,de aceea am o mare rugaminte:Lasa vorbele, arata faptele astfel vei linisti apele si iti vei face fericit aproapele..

Intr-un ultim ceas

Iar daca, daca ti-as spune bun ramas oare ai mai face un pas intr-un ultim ceas si daca maine as pleca din dintre voi as vrea sa o fac pe un pas vioi arzand suflele si zecile de foi ce nu mai folosesc de mult am sa pastrez o farama de pamant cu o pala de vant,as vrea sa demonstrez ca nu mai am ce timpul trece ramanand intrebarea: DE CE si porunci zece pe care nu le respect oricum in viata totul e "corect" si ce e drept...e ca am trait ceva sa nu-mi spui Adio, ne vom revedea candva si ne vom aduce aminte de vremea cand vorbeam fara cuvinte sunt dispusa sa fac un pact cu realitatea sa recunosc ca am gresit sa sparg cu lacrimi zidul peste care a-ti privit si sa va las sa observati ca n-ati putut si sa va las sa recunoasteti ca nu m-ati cunoscut,sunt singura si ma grabesc incet,la mine pastrez un bilet.Cred.. Ca e despre trecutul meu si-al tau sufletul ma doare din ce in ce mai rau vantul ma bate in fata cu aduceri aminte mi-e frica sa mai fac inca un pas stiu ca odata cu el imi voi lua bun ramas,daca ti-as spune ca-mi ajunge m-ai strange in brate si m-ai plange sau mi-ai spune ca sunt lasa, ca sunt slaba ca viata m-a facut sclava crezand ca toate astea in loc sa m-alunge m-ar face sa stau s-au ti-ar fi tot una si privind luna mi-ai spune: PLEACA gandind ca daca o sa ai ceva oricum o sa-ti treaca asta si sper, nu sa asociezi numele meu cu o rana.Nu asta iti cer daca as putea ti-as da o coroana, sincer.. dar nu pot trebuie sa am grija de ale mele am si belele si tin doar de mine multe din ele,daca ti-as spune ca am lucruri mai importante de facut m-ai crede vreo increzuta ti-ai da seama ca te-am mintit de la-nceput si te-ai invinui pentru ca m-ai crezut s-au m-ai intelege si ti-ar parea rau ca nu pot alege,te intreb pentru ca nu stiu..opreste-ma sau ajuta-ma sa gresesc.Cale de mijloc nu gasesc...

Nu vreau sa vars lacrimi...

Sa nu te supere tonul vocii mele, dar am sa`ti vorbesc de toate acele lucruri si as vrea sa ma asculti in acest caz, iar daca iti va aluneca o lacrima pe obraz inseamna ca inca mai sunt in sufeltul tau sau poate ca m`ai sters din memorie si-ti pare rau de acea legatura cu mine stiu bine ca nu ai avut nevoie de multe batiste,acum parca si umbrele pe care luna plina le arunca in camera mea sunt triste,probabil ca la chemarea mea in ploaie nu vei mai raspunde vei trece pe langa mine cu privirea jos si vei numara pietrele ude parca si adevarul de mine se ascunde si situatia este nociva as vrea sa fii putin mai expansiva si sa-mi dai un ultim raspuns sincer si pozitiv, nu evaziv iar cand ma trezesc, as vrea sa fii langa mine sa pot sa te privesc si sa-ti aud acel dulce glas,nu vreau sa cred ca timp pentru noi doi nu a mai ramas cred ca niciodata nu as putea sa te las sa astepti nici macar un sfert de ceas.Nu vreau sa vars lacrimi vreau sa imi pastrez surasul pentru ca dupa lacrimi vine plansul au fost atatea lucruri ce ne-au legat in tot acel timp de neuitat,sufletul oricand poti sa mi-l atingi,poate ca nu mai vrei umarul meu pe care sa plangi,priveste-mi ochii si intreaga suferinta oare incerc cu neputinta sa ma apropii de acea sublima fiinta,intoarce-te si te primesc, iti voi ierta orice, inca te iubesc durerea este insuportabila, nici nu mai vreau o relatie stabila ma deranjeaza aluzia la faptul ca nu mai esti cu mine atatea lucruri au ramas in urma, dar inca mai am incredere in tine vreau sa mai gust ploaia si umezeala de pe buzele tale stii ca voi merge agale pe urmele tale acum am inima zdrobita si nu cred ca se va mai vindeca vreodata, personalitatea ta ma atrage si inima mea rage in fata ta ma simt mereu in dezavantaj odata lumina lunii imi scotea in evidenta darele umede de pe obraji iar daca vei purcede si te voi pierde vreau sa ma mai acoperi cu o privire, poate imi va sterge patimile unul din noi tot se va lupta cu lacrimile,nu mai pot nu, sa ma gandesc la altceva decat la tine pana si semnele zodiacale ne spuneau ca o sa fie bine,acum nu vreau sa cred ca totul s-a sfarsit nu vreau sa cred ca nu mai sunt iubita,totusi acest lucru pare sa fie adevarat,pe buzele tale nu mai vad decat un zambet incordat si-mi amintesc la inceput cum s-a intamplat cum acele priviri ni se intalneau,ochii tai n-au fost niciodata rai,culoarea ce iubeste sufletul meu e culoarea ochilor tai acum rolul de vinovat il accept despartirea de tine este egala cu scoaterea proprii inimi din piept cand iti vorbeam inflexiunea din glas nu era deloc inzolenta si nici ironica nu cred ca am avut o relatie platonica,acum parca e o minune, stai chiar in fata mea si vreau a spune cat sufar iar acum poate imi vei da un sarut uscat si iute de adio sau poate imi vei da un sarut profound...

Ce e frica..

Si stii si tu,ca frica nu e un atu cand nu e altu langa tine sa-ti zica :

-Lasa,totul va fii bine!Si totul depinde de cine,de tine caci frica se prinde..De cine?...de suflet,de cine?..de centrul tau.De ce e totul rau?..te intrebi mereu ca sa-ti explice tot la fel de greu ca..atunci cand vrei sa definesti un zeu si unde te ascunzi,eu...M-am ascuns cu mult inaintea ta am simtit acest tumult,inaintea ta altfel nu pot fi in sufletul si mintea ta spui ca-n mintea ta ti-e frica lumea e atat de mica..Pot sa-ti spuna cei ce au murit cosmaruri multe cica si nu uita ca poti alege,ai un judecator,un judecat si doar o lege si ma intreb de ce nu intelege?Atat de..usor..Chiar daca corpul doare,eu pot mereu sa zbor,chiar daca corpul moare,eu pot sa aleg,sa nu mor cat despre frica,e in fiecare din noi ne sopteste si ne lasa goi cand se ascunde si eu devenim doi si traim parca intaia oara separati de voi iar frica e un sentiment supus..De vointa..ne-a fost de sus pus..Ca sa ne-nfrangem limitarile sa ne uitam haltele si garile..Nu uita ca frica se prinde, ai grija de cine,de tine si de cerul tau..E o zi..atunci cand ma voi trezi..e ca o bucla in stomacul tau,ca o naluca,e copacul rau..Care creste-n suflet,te pazeste,te pastreaza-n scutec te previne,ca daca nu asculti n-o sa-ti fie bine iti sopteste:pericolul vine..Cu buzele lipite de ureche,te acopera ca o planta care creste pe o casa veche te-nvaluie cu tine,devine pereche vrea sa traiasca-n ochii tai cand esti incercat pe fata ta apar stropii sai si toti cei care te confrunta o recunosc usor,o saruta prezenta ei le spune ca vor castiga,fara lupta si am simtit-o toti...Macar odata ai simtit-o si tu,sa negi nu poti stim amandoi cum e,e greu sa respiri,sa mergi nu poti,nu poti decat sa te miri..cum vointa ta se face bucati n-ai uitat cum te-a facut,sa iti cobori privirea ai simtit cum iti fura sclipirea..din ochi lasandu-i goi ca niste gropi,rupe..Lanturile..n-o lasa sa te tarasca prin toate..santurile...

O poveste...

Ca orice basm,incepe cu "a fost odata",o fata si-n gandurile ei mereu acelasi baiat desprins parca din povesti,un suflet cald printre atatea suflete mult prea viclene si chiar daca nu purta semne de razboi putea schimba in foc orice sloi si fiecare gest al lui era, un mesaj ascuns, unic pe Terra se purta de parca avea raspuns...la orice intrebare,iar ea il iubea nespus si el o aducea cu un pas mai aproape de soare,in fiecare zi caci mergeau impreuna pe aceeasi carare,care se lumina cu fiecare pas al lor si nici unul nu simtea nevoia sa joace un alt rol decat cel pe care l-au primit prin destin,caci crezi ca poti trece peste orice,atunci cand ce era gol in suflet la tine acum e plin....de o apa curata,si amandoi simteau ca-si primesc inapoi o viata furata...Il stii si tu,nu l-ai vazut?..pentru un moment si ti-a ramas in suflet de-atunci il porti cu tine,oriunde,oricand,si simti ca deja face parte din tine si parea uneori prea ciudat,simtea ca soarta s-a jucat atat cu ea iar acum ii ofera totul,de parca ar fi castigat potul cel mare,intruchipata in miscarile lui usoare ca vantul,in pasii lui ce parca n-ating pamantul,in glasul lui ce pare a fi cantul zilei,in care gandul strazii isi baga simtamantul si acum ii umple traiul,de parca ar trai pe pamant Raiul,Perturbata doar de absenta lui,de absenta acelui baiat,pe care l-ai privit,iti dai seama ca stie ce vrei te prinde teama de cei ce traiesc printre zei si il pierzi uneori cand il privesti,te trec fiori,te-ntrebi de gresesti,auzi viori cand nu reusesti,in ochii lui clar sa citesti,caci pare a avea intregul univers inchis in el la inceput l-ai vrut,acum el oare,nu te mai vrea?

Si-atunci a vrut sa-l stranga-n brate ,crezand ca el o sa o inalte deasupra fricii ei, ca focul lor o sa se stinga,dar n-a simtit nimic,de parca,ceata luase forme si ea voia sa le atinga si deschizand ochii a vazut sculptat in bezna de lumina ce trecea prin geam, trupul lui, de la cap la glezna care s-a risipit apoi, ca un vant subtire si crezand ca-si pierde mintile si-a spus:"M-am indragostit de-o amintire!"

Acum, totul o amintire era,de fapt eroina noastra din amintiri traia...Si il cauta neincetat, debusolata, si luptand cu destinul,incercand sa-si verse chinul,luptand sa gaseasca un inteles intrebandu-se de ce a fost aleasa tocmai ea cautand in chip si fel sa il gaseasca caci fara el,ea a uitat sa traiasca,si a cazut la pamant ca n-a mai putut.Si intr-o zi,in ochii unei fete a vazut,sclipirea lui s-a revazut traind intre zei,dar a revenit intre cei ca noi,s-a lovit privind intr-o oglinda de propria imagine o fata imbatranita de tristete traind la o margine a lumii de care nu se mai simtea legata si deodata dezlegata astfel blestemand-o pe cea ce i-a rapit viata a vazut in fata sa o alta fata si a intrebat:"Si tu l-ai iubit- pe el?""DA..stii ca am fost blestemate sa nu-l putem uita?""Stiu..ma intreb oare sunt vie sau traiesc iadul..?Esti vie fata doar ca ai iubit unul dintre ei...acum inchide-ti pleoapele grele...."

Cum sa accepti neiubirea?

Cum sa accepti neiubirea unui om,cand au trecut poate ani de cand il cunosti,ani in care ai dormit si te-ai trezit cu imaginea lui in minte?Cum sa te recunosti infrant si condamnat la suferinta,cand deja ai indurat mai mult decat poti,mai mult decat trebuie?Cum sa accepti un simplu "nu mai are rost", cand ai irosit mii de cuvinte in care ai crezut, pentru a-l convinge ca ceva mai bun decat tine nu va mai gasi,ca nimeni nu-l va iubi vreodata cu atat de multa pasiune,cu atat de mult adevar?

Cum sa reusesti sa stergi cu buretele intr-o clipa tot ceea ce ai crezut ca e mai bun si mai important din toata viata traita pana atunci?Cum sa te resemnezi ca n-a fost sa fie,cand ti-ai canalizat toate energiile spre a fi ceva?Cum sa anihilezi o mare parte din sufletul tau doar pentru ca,intr-o zi,acel cineva s-a hotarat ca viata lui ar fi mai altfel fara tine?Cum sa suporti gandul ca o alta fata ti-a luat locul,fara explicatii clare,cand stii ca l-ai iubit mai mult decat te-ai iubit pe tine,cand stii ca n-ai gresit cu nimic?

Cum sa pasesti cu incredere pe strazile pline de indragostiti, spunandu-ti ca ai iubit si tu o data si n-ai fost iubita?Cum sa mai ai incredere intr-un viitor aproximativ roz,cand realitatea este gri? Cum sa te mai privesti in oglinda,repetandu-ti calitatile,cand baiatul pentru care le-ai scos in evidenta nu le-a observat?Cum sa mai fii o fata sentimentala, cand ai indurat in tacere o dragoste in legatura cu care ai numai incertitudini?Cum sa mai crezi ca ai amintiri,cand totul pare, la sfarsit, doar o minciuna in care ai crezut mai mult sau mai putin constient?

Cum sa pastrezi un echilibru,cand nu mai intelegi nimic din ceea ce ti se intampla, cand ajungi sa nu mai crezi nimic?Cum sa uiti cate lucruri,neobservabile pentru el,ai facut,ca sa reusesti sa nu te mai doara? Cum sa te minti ca totul e bine,cand il vei intalni,cand stii ca totul e rau?Cum sa mai ai sperante si asteptari,cand simti ca ai obosit intr-o cautare a nimicului?

Cum sa mai fii vesel si uman,cand esti singur si ingrozitor de trist?Cum sa accepti ca iubirea n-a fost iubire,ca EL,de fapt, nu te-a iubit,chiar daca ti-a spus-o in cuvinte clare,ca tot universul tau de minuni n-a fost decat un glob mic,ornamental,care s-a spart?

Cum sa accepti neiubirea,cand tot ceea ce ai stiut sa faci mai bine,pana atunci,a fost sa iubesti?

Cum? Cred ca raspunsul ar fi : Cu demnitatea unui om care inca respira,desi nu mai traieste cu adevarat...